Mai puțin de zece procente din totalul populației de imigranți în vârstă de muncă din România sunt angajați, iar autoritățile nu consideră necesară adaptarea legislației și practicilor la nevoile acestora, reiese din studiul „Impactul imigraţiei asupra pieţei muncii din România”, realizat de Centrul de Cercetare şi Documentare în Domeniul Integrării Imigranţilor (CDCDI).

Conform acestuia, numărul imigranţilor în România este foarte mic, de aproximativ 0,3% din populaţia generală, însă regândirea unui cadru legislativ în domeniul integrării pe piața muncii a străinilor este mai mult decât necesară, în contextul în care România și-a asumat preluarea a 6.351 de refugiați până la sfârșitul anului 2017.

Cei mai mulți migranți au venit în România pentru reîntregirea familiei. Studiile se află pe locul doi iar activitățile remunerate pe cel de-al treilea în rândul motivelor șederii migranților în România. Numărul străinilor cu ședere pentru desfășurarea de activități remunerate a cunoscut cea mai dramatică scădere după perioada de maxim – 2008, astfel încât ponderea celor care vin în România cu acest scop este în prezent de sub 10% din numărul total de imigranți.

Proceduri restrictive

De asemenea, analiza CDCDI releva că unul din obiectivele declarate ale politicilor privind imigrația este facilitarea accesului și șederii legale pe teritoriul României a cetățenilor din state terțe care răspund nevoilor de ocupare a forței de muncă. Însă, în prezent nici AJOFM, nici alte instituții publice nu dețin date certe cu privire la nevoile de ocupare ale pieței romȃnești.

Totodată, procedura avizului de angajare blochează accesul direct pe piața muncii a acelor străini care doresc să intre/să rămȃnă ȋn țară ȋn scop de muncă dar nu răspund estimărilor nevoilor interne de angajare.

Procedura angajării străinilor este deschisă doar acelor angajatori care au eșuat ȋn ocuparea locurilor de muncă din surse interne – cu cetățeni romȃni sau străini cu drept de ședere pe termen lung.

Din interviurile realizate cu cetățenii străni, dificultăţile menționate de aceștia în integrarea pe piaţa muncii în România sunt legate în principal de barierele de limbă care constituie un obstacol important în obținerea informațiilor, de necunoașterea drepturilor migranților de către autorități, încălcări ale condițiilor de muncă de către angajatori și discriminare. În plus, au fost semnalate procedura extrem de lungă și anevoioasă a recunoașterii studiilor finalizate în state terțe și blocarea accesului la exercitarea unor profesii liberale.

Legislația nu este corelată cu realitățile din piața muncii

Imigranții intervievaţi care au afaceri în România sau care îşi doresc o implicare antreprenorială, au menţionat obstacole legate de la finanțări/credite, dificultăţi de înţelegere a legislaţiei, birocraţie sau teama de a fi expulzat.

Conform studiului, ONG-urile consideră că legislația nu este corelată cu realitățile de pe piața muncii și din domeniile conexe (deficitul de medici, sistemele birocratice și nefuncționale pentru recunoașterea studiilor și calificărilor etc.), cu situația particulară a imigranților (lipsa actelor sau a diplomelor de studii, calificarea în meserii diferite de cele cerute pe piața sau imposibilitatea de a dovedi calificările) și nici cu dificultățile inerente perioadei de adaptare într-o țară nouă (limbă, cultură).

Cercetarea prezentată cuprinde analiza implementării politicilor de imigrație cu efecte asupra pieței muncii în perioada 2007 – 2015.

Printre cele mai active organizații în sectorul migrației se numără Centrul pentru Resurse Civice, care coordonează încă din 2010 un centru de informare și consiliere pentru migranți, asistând peste 1.500 de persoane prin orientare culturală, cursuri de formare profesională și limbă română, consiliere juridică, psihologică și asistență materială pentru cei aflați în dificultate.